Publicat de: contabilitate | august 5, 2009

Contabilitatea este ştiinţa şi arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu „măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor fizice şi juridice”, în care scop „trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori” (Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1).

In vederea efectuarii de acte de comert, persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia si pot constitui societati comerciale, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi.
(2) Societatile comerciale cu sediul in Romania sunt persoane juridice romane

Societatile comerciale se vor constitui in una dintre urmatoarele forme:
a) societate in nume colectiv;
b) societate in comandita simpla;
c) societate pe actiuni;
d) societate in comandita pe actiuni
e) societate cu raspundere limitata.


Răspunsuri

  1. Hi, this is a comment.
    To delete a comment, just log in, and view the posts’ comments, there you will have the option to edit or delete them.


Lasă un comentariu

Categorii